DJ „Hodor” la Untold: În România cel mai mult îmi plac oamenii, sunt foarte deschiși

Publicat: 07/08/2016, 17:43
Actualizat: 26/03/2019, 04:09

Irlandezul Kristian Nairn se transformă în spatele pupitrului și devine un virtuoz al platanelor. Cu căștile pe urechi, mișcându-se în ritmul muzicii, actorul – DJ a mixat peste o oră pe o scenă din cadrul Festivalului Untold în fața câtorva sute de tineri extaziați, care i-au scandat minute în șir numele din film, „Hodor”, și l-au aplaudat frenetic.

„Îmi place aici la Cluj, îmi place orașul, am mai fost în România de câteva ori până acum, la București. Îmi plac cel mai mult oamenii, sunt foarte deschiși și ospitalieri, a fost o plăcere să mă reîntorc. Despre Untold, am văzut line-up-ul, lista de artiști, trupe și DJ care vor urca pe scene, sunt cei mai mari din lume, și nu puteam lipsi din capitala nopții și magiei. Îmi place foarte mult atmosfera de la festival, care este incredibilă, și publicul, care este fenomenal”, a declarat, pentru Mediafax, Kristian Nairn.

Actorul – DJ consideră că actoria și muzica sunt lucruri diferite, dar au, totuși, un punct comun.

„Când ești DJ vezi reacția mulțimii, a publicului din fața scenei, iar ca actor în filme sau seriale, observi, din nou, reacția publicului pentru rolul pe care îl joci. Ca actor te poți transforma în altcineva, dar același lucru îl poți face și de pe scenă, din spatele pupitrului. Eu nu mă gândesc ce voi mixa înainte de a urca pe scenă, după ce urc, închid ochii și mă las în voia muzicii. Este o decizie de moment ce voi mixa”, a spus DJ-ul.

Acesta nu știe ce îi place mai mult, să fie actor sau DJ, dar se bucură că are timp pentru amândouă job-uri, pe care le iubește în aceeași măsură.

„Totuși, parcă muzica îmi place mai mult, pentru că face parte din viața mea încă de când m-am născut, nu îmi imaginez viața fără muzică. Am ocazia să călătoresc peste tot prin lume, să întâlnesc mulți oameni, nu mă pot plânge din acest punct de vedere. În paralel, jucam și în și eram și DJ, plecam la 4 dimineața din barurile unde mixam și ajungeam pe platourile de filmare, unde filmam toată ziua. Lipsa cuvintelor era binevenită, pentru că eram pe jumătate adormit. Când am primit scenariul serialului și am văzut că am un rol în care nu vorbesc, le-am spus , dar apoi mi-am dat seama că este cel mai bun rol pe care îl puteam juca. A contat și limbajul trupului în film, ca mod de exprimare, care a înlocuit cuvintele. După ani de zile am ajuns să îl îndrăgesc”, își amintește acesta.

„Îmi e un dor teribil de Hodor”, spune Kristian.

Kristian Nairn a povestit că singura sa replică din film pe care o rostește este chiar numele personajului pe care îl interpretează, „Hodor”.

„Tot ce a trebuit să spun în film a fost , dar a depins de intonație, de ceea ce trebuia să exprim. Hodor este un uriaș care a auzit de multe ori fraza , și pe care nu putea să o pronunțe în întregime, și așa s-a ajuns la . Nu a fost un rol ușor chiar dacă nu aveam replici de spus”, a adăugat acesta.

Personajul pe care îl interpreta în serialul „Urzeala tronurilor”, Hodor, „moare” în ultimul episod al sezonului 6, iar Kristian Nairn resimte lipsa rolului.

„Îmi e un dor teribil de Hodor. Acest rol a făcut parte din viața mea timp de șase ani, este ciudat să văd că serialul continuă fără mine, dar cred că opt sezoane sunt suficiente. Personajul mi-a schimbat complet viața. Urzeala tronurilor a ajuns un fenomen de masă, nu știu cu ce ar putea fi înlocuit”, a mai spus acesta.

Nu eram menit nici să devin DJ, nici actor

Cariera de muzician i se datorează mamei sale, pentru că a început pianul când avea 3 ani, după care, în adolescență, a trecut la chitară și a ajuns să cânte în baruri.

„Eram cam timid, chitara era rolul meu de a mă exprima în muzică. Nu eram menit nici să devin DJ, nici actor, vroiam doar să cânt la chitară. Nu mă gândeam că voi ajunge să mixez, dar nu a fost greu pentru mine să trec la mixare, să devin DJ, fac asta de peste 20 de ani. S-a întâmplat pur și simplu, cântam într-un club de noapte din Belfast, iar DJ-ul s-a îmbolnăvit și de atunci am început cariera de DJ”, a mai spus Nairn.

După despărțirea de serial, are în plan un rol într-un film în cursul anului viitor și într-un serial, dar vrea să își continue și cariera de DJ și să mixeze mai departe sub numele lui, nu să își ia un nume de scenă, deși admite că rolul Hodor l-a ajutat pentru că este recunoscut de oameni.

DJ „Hodor” a promis că va reveni la Cluj-Napoca anul viitor, tot la Festivalul Untold, sperând să aibă șansa de a urca din nou pe scenă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză